Iordache a plecat din propria conferință, când parlamentari ai USR l-au flancat cu afișe pe care scria „Rușine!”. Noile explicații de la Justiție

Publicat: 01/02/2017, 16:13

Florin Iordache a întrerupt la scurt timp conferința pe care o începuse la Parlament, după ce mai mulți parlamentari USR l-au înconjurat cu foi pe care scria „Rușine!”. Iordache i s-a adresat celui care stătea jos, în fața pupitrului: „Vă rog frumos, puteți…nu suntem în piață…”.

„Nu sunt în piață, sunt în Parlamentul României”, i-a replicat parlamentarul USR, dar Iordache s-a întors și a plecat spre sala de grup, unde a invitat și reprezentanții presei pentru a putea continua conferință.

La intrarea în sala de grup, un parlamentar PSD i-a apostrofat pe reprezentanții USR. „Băi sălbaticilor, băi! Băi nesimțiților, băi”, li s-a adresat social-democratul parlamentarilor USR, intrând în sala de grup.

„Referitor la cele două proiecte de lege care vizează eliminarea unei posibile sancțiuni la CEDO, am precizat foarte clar că am ținut cont de toate observațiile pe care le-am primit și oportunitatea a stabilit-o Ministerul Justiției. Am plecat de la două condiții foarte clare, mai întâi recuperarea prejudiciului, pentru că este o prioritate pentru noi, ca țară. În al doilea rând, ținând cont de supraaglomerarea din închisori, peste 150%, și a condițiilor precare. Proiectul grațierii nu vizează nici criminali, nici violatori, nici cei care au făcut fapte grave, nici corupți și nu vizează persoane sau oameni politici. Este un proiect de lege care să rezolve o situație care există în acest moment”, a spus Iordache la Parlament.

„Doresc să subliniez faptul că referitor la abuzul în serviciu că emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative există deja în Codul Penal actual la conflictul de interese, deci nu este un element de noutate absolută în legislația din România. În stabilirea plafonului am avut în vedere legislatia națională, opniile Convenției de la Veneția, jurisprudența CEDO și prevederile Codului Penal actual”, a explicat Iordache, care a scos în evidență ideea că, din punctul de vedere al CEDO, „dispozițiile de drept penal referitoare la abuzul în serviciu și interpretarea sunt moștenite din vechiul sistem legal sovietic”.

Ministrul Justiției a precizat și că în stabilirea plafonului de 200.000 de lei s-a pornit de la articolul 183 din Codul Penal în vigoare, apreciindu-se că acesta se aliniază legislației internaționale și negând ideea că abuzul în serviciu ar fi dezincriminat, în condițiile în care, spune Iordache, se va aplica răspunderea administrativă, iar prejudiciul va fi recuperat cu prioritate.

Iordache a făcut din nou trimitere la opoziția instituțiilor judiciare, mai ales a CSM, față de această ordonanță și a susținut că punctul de vedere al Consiliului este consultativ și că a luat act de îndoielile privind urgența în această situație.

„Păi ce vrei urgență mai mare când în instituții există practică neunitară, într-un an de zile sunt soluții în cadrul instanțelor date diferit? Am considerat că atât timp cât Parlamentul nu și-a îndeplinit obligațiile sale constituționale, că este de datoria Guvernului să reglementeze prin OUG”, s-a întrebat Iordache, care a insistat că, indiferent că vorbim despre o ordonanță de urgență, comisiile specializate din Parlament pot face modificări și trebuie să se ocupe cu prioritate de această inițiativă.

Florin Iordache a spus că legea poate fi aplicată fie de Parlament, fie de Guvern, și că actualul Cabinet a făcut acest lucru pentru că cei din vechea legislatură (din care și el a făcut parte) au avut obligația ca în 45 de zile să facă modificările cerute de CCR, și că nu înțelege de ce este criticat, pentru că el s-a consultat inclusiv cu societatea civilă. Ministrul nu a ratat ocazia să sublinieze că organele judiciare trebuie să aplice legea și că Executivul a urmărit prin măsurile adoptate asigurarea unui echilibru între puterile statului.

„Eu voi milita în continuare că legile trebuie aici modificate, aici adoptate, ultimul cuvânt trebuie să-l aveți dumneavoastră (n.r. Parlamentul). Noi am comunicat, dar din păcate s-a comunicat trunchiat, fiecare citește legea cum dorește și o interpretează diferit. Doresc să transmit un semnal de calm, toți cei care doresc să protesteze, este dreptul lor constituțional. Și la Ministerul Justiției pe toți cei care au dorit să protesteze, i-am așteptat, am discutat, dar oportunitatea este a ministrului. pe chestiunea de oportunitate am elaborat această ordonanță”, a încheiat Iordache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
Detaliul bulversant din această poză. Mirele și mireasa nu l-au observat, dar fotograful a înlemnit...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
USR o acuză pe Ligia Deca de tolerarea abuzurilor sexuale din curtea SNSPA
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile...
Traian Băsescu, o durere peste care nu poate trece. Nu și-a îndeplinit o mare dorință
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
(P) Interdependența între greutatea corporală, presiunea arterială și sănătatea cardiovasculară